GUEST

...si revin...din nou

2011-02-25T20:30:00.005+02:00

...si totusi vine o vreme cand parca obosesti sa te mai exprimi, sa te arati lumii asa cum esti...si lasi, ocazional, sa-ti ia locul altceva. Si ceva pune stapanire pe mintea ta si trupul tau si poate si pe sufletul pe care incerci sa-l indesi cu bocancii undeva, in adanc, oriunde, numai sa nu va intalniti o vreme. Si uneori ai senzatia ca doua persoane traiesc in acelasi trup si te pierzi de tine...de cealalta, te confunzi, devii poate una cu ea, ai vrea s-o gonesti, dar nu mai pleaca, iar in final nu mai stii cine este una si CE este cealalta. Si traiti impreuna in acelasi trup si in aceeasi minte pentru ca tu ai invitat-o acolo, ba chiar ai insistat sa vina, fara sa-ti imaginezi vreo clipa ca poate ai vrea ca la un moment dat sa plece si nu vei mai scapa. Ca sa te impaci cu ideea asta iti imaginezi ca poate a fost acolo mereu. Cauti scuze, motive, pretexte, explicatii, logica...dar defapt...poate ar fi mai usor sa te impaci cu ea. E o idee care poate nu iti place, dar pare a fi o solutie...si incerci. Incerci sa te impaci cu ea, caci doar impartiti acelasi acoperis. Incerci sa fii ca ea, incerci sa o faci pe ea sa fie ca tine, dar de fiecare data apare un punct cand totul devine haos. Si parca ai lua-o de la capat iar si iar.
Si din nou vine o vreme cand parca obosesti sa te mai exprimi, sa te arati asa cum esti. Si revii la ea. Si constati ca ea a fost mereu acolo, dar nu ca o piedica, asa cum ai vazut-o tu mereu, ci ca un refugiu. Si de fiecare data ea te-a scapat si ti-a oferit salvare cand oboseai sa te arati asa cum esti. (neterminat...nici nu cred ca va fi vreodata terminat)

Blondele spun lucruri trasnite

2010-07-29T00:21:00.001+03:00

Cand faci o criza de personalitate in timpul unei crize de personalitate cum se numeste? Dubla personalitate?! Naaaahh...prea prozaic. Trebuie sa existe si alt raspuns.

Inca un post stupid si lipsit de logica

2010-03-27T14:30:00.002+02:00

Cred ca am prostul obicei de a privi mereu lucrurile dintr-o cu totul alta persectiva decat cea...obisnuita sa spunem (si mai am, desigur, un alt prost obicei de a edita posturi si de a nu le publica).
M-a trasnit acum ideea ca...si intru direct in problema...starea noastra de jale, de plangere...de dor fata de o persoana apropiata care a murit porneste dintr-un mare egoism. Da,egoism...pentru ca NOI nu ne simtim bine ca persoana respectiva a decedat, pentru ca NOUA ne este dor, pentru ca vietile NOASTRE ne sunt date, poate, peste cap de decesul acelei persoane, pentru ca NOI nu mai putem dormi, pentru ca NOI nu mai putem manca, pentru ca NOI nu ne mai putem concentra...pentru ca tot NOI vom uita, cu timpul, acea persoana...mai devreme sau mai tarziu. Si asta pentru ca, pur si simplu, asta este mersul lucrurilor.
Si asta ma duce cu gandul la moartea mea si la cum as vrea sa ramana lumea in urma mea. La cum as vrea sa ramana in perioada imediat urmatoare, caci mai tarziu totul va fi regula pentru restul,care vor da uitarii existenta mea. Asa ca vreau stare de bine in urma mea, oricat de stupid ar suna pentru unii, vreau ca cei pe care-i las in urma sa se bucure si sa rada cand vorbesc despre mine. Nu vreau lacrimi, nu vreau regrete, vreau linistea lor la gandul ca eu sunt bine unde voi pleca. Vreau sa-si imagineze ca m-am mutat si ca nu ma voi intoarce prea curand. Sa-si imagineze ca am parasit tara.
Apoi, dupa scurt timp de pareri de rau ca am plecat, le permit sa ma dea uitarii...................................................................................................................................................................

kjhfjhsekjfgabvmxzgfi

2010-01-21T18:02:00.004+02:00

Seems like i am the dramatic type, though i have never liked dramas or maybe i taught that neither of one is good enough so i preffered to create my own. Is true, i have had the perfect material for this, but maybe i should have ignored everything and act like nothing unnormal ever happened...but i preffered to take it all, put it on a box and from time to time take out all that misery, dress with it, get full of it, throw it on the ones who provoked it...and all this because actually i couldn't bear it, i couldn't get over it, i couldn't forget...forgive...though i wanted so much to forgive her, i implored her to help me to forgive her...but she is there, in her world, where she thinks she is someone else, where she forgets all those bad things like it never happened...and i implored her again and again...till today. Today...when i am writing this and wondering if i still love her, when i realise that i really should have left long time ago...blood from her blood and though so different, so far away one from another, strangers...so i leave her asking myself if i will miss her, if she will miss me, if she will ever call or remember me being her daughter...

Cu un pas mai aproape...sau mai departe

2009-12-22T13:07:00.003+02:00

As usual...

2009-12-14T22:58:00.008+02:00

pain, an eternity as heartbreaking, as is the line in the palm ronduri around silence, as a wing of France, suddenly thousands of birds, as the noisy chaos that only you hear it, which only you step and that only you dress, echoing deaf and absurd, which gives tarcolae every morning, every night of your being, pain ... as quiet as a one eyelid open, but empty ... lost as a root dry when you put your hope, as a song without notes, as a version without words, pain ... as the rust on one side of the soul, as an endless chasm in which you want to reach the end, as the grief untold, forgotten lips parted, as a dry cloud of rain, pain ... Sharp as a move, to convert to nothingness, the spasm in the Rose Petal, a trail of mud on the word of love, the beginning of the end of means, pain ... always knew that the waiver as a cigarette stub rujat found under the bed, the scent of old on one pillow, like a hair knotted in sweat, pain ... as an empty cup that no you never fill, as an illusion from the shoe, like a speck of dust, like an envelope trundle through the pockets of all garments, neck pain ... like a strangled by hands last kiss ...

De dimineata...

2009-10-31T08:34:00.003+02:00
Dimineata asta foarte dimineata mi-a adus un gand dintre acelea pe care le simti profund pana in adancul fiintei tale si mi-a spus ca nimic din avem sau credem ca avem nu ne apartine niciodata...poate doar amintirile, care nici acestea nu sunt doar ale noastre, caci mereu se leaga de alte persoane, cu care le impartim...
(am cautat o imagine cu o raza de soare pentru postul acesta, dar pentru ca niciuna nu era ca cea din dimineata mea...ramanem fara poza, dar cu amintirea razei noastre de soare)

Scurt si la obiect

2009-10-30T18:03:00.008+02:00

"Tu nu esti o pisica de apartament, care sa fie tinuta in casa, lipsita de libertate, tu esti o pisica vagaboanda, care umbla pe strazi si mananca din gunoaie". (citat din memorie) Oricat de interpretativ si ciudat suna este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au spus vreodata.

Nu-mi plac titlurile...nu vreau sa ma rezum la cateva cuvinte cand am atatea de spus

2009-10-22T17:59:00.006+03:00

Daca tot m-am laudat ca revin, am zis sa o fac cu una dintre cele mai patetice teme (din punctul meu de vedere), pe care am tot evitat-o, dar pentru ca si eu sunt om (uneori) imi permit sa calc pe bec. Asa ca incep cu vesnicul si mult prea des intalnitul "Lucrurile care imi plac".
Sau...ma rog, asta e mai nou felul meu de a spune anumite lucruri despre mine de teama sa nu par egoista. Sau poate ca este modul de a descoperi eu insami lucruri noi despre mine, pe care poate ca pana acum nu le stiam. Asa ca am sa dau drumul povestii fara a tine cont de vreo ordine sau altceva...sa curga, deci, cu lucruri care plac (ceea ce va doresc si voua).

- Categoric CIOCOLATA ALBA (numai ciocolata alba)
- Cafeauaaa (delicioasa, sublima etc etc)
- Tigarile...si tutunul in general
- Vinul...alb neaparat. Hai bine...si rosu, dar fiert, cu scortisoara
- Mirosul filelor de carte (mai ales ale cartilor foarte vechi)
- Diminetile acelea cand te trezesti cu razele de soare pe fata (am incercat de cateva ori sa merg pe ele...am cazut)
- Bijuteriile...cat mai multe pentru ca niciodata nu sunt de ajuns
- Vangelis
- Sa-mi cumpar diverse chestii de pe net.Orice...click...cos...click....confirmati comanda...click...comanda dvs a fost confirmata :))
- VECHITURILE (vorbesc de obiecte, da?)....mobila, carti, bijuterii, haine, muzica...mancare nu :)
- Fotografiile. Sa le fac si sa le admir pe ale altora. Am obiceiul de a cere poze oamenilor cand ajung la ei acasa. Cu orice, oricine, de oriunde.
- Pielea si catifeaua
- Scrumierele
- Pijamalele, camasile si ceasurile barbatesti
- Sa fac ture prin casa atunci cand gandesc (nu, nu s-a tocit pardoseala.sunt blonda)
- Pixurile si stilourile
- Che Guevara
- Sa mananc 3 prajituri deodata
- Sa vars coniacul pe covoare
- Tablourile fratelui meu
- Caldura (de orice fel)
- Sa calc
- Sa adorm cu parul ud in prosop
- Cartofii prajiti
.......................................................
si va exista, probabil, si o continuare. Daca cineva mai stie ceva...va rog, continuati!

Un fel de revenire...

2009-09-06T22:19:00.003+03:00

Asteptam toamna pentru ca stiam ca ea ma va lua de mana si ma va aseza la birou, ca imi va pune subtil intre degete taste si stilouri, pagini cu iz de ceai, ca imi va sadi din nou in suflet melancolia, tristetea, dorinta, teama si speranta, ca ma va face sa imi doresc sa ma reintorc la mine, sa revin din calatoriile in care ma pierd in restul anotimpurilor, sa ies din adancuri despre care credeam ca le apartin, ca ma va face sa-mi dezbrac ochii, ca ma va face sa indraznesc sa privesc din nou in mine...ca ma va invata sa construiesc ziduri mai solide, cuvinte mai puternice, gesturi mai hotarate, priviri mai ferme, pasi cu radacini...pe mine.

Alt fara titlu

2009-06-06T01:38:00.010+03:00

Cred ca am ajuns la un punct (sau doar un moment care va trece maine dimineata cand ma voi trezi) in care confund resemnarea cu maturitatea. Stiu ca exista amandoua, in acelasi timp, strans legate una de alta, ca doua cirese gemene, pe care le cauti cu disperare intr-o farfurie plina. Si ma simt resemnata, constat lucruri si nu-mi mai pasa la fel de mult, apoi ma mint (?) ca defapt sunt matura si privesc aceste lucruri altfel, ca le-am mai trait de o mie de ori, ca nu mai pot avea asupra mea aceleasi efecte ca altadata, ca ma prefac...ca nu le vad, nu le simt, nu le traiesc, nu sunt ale mele...ca nu exista, apoi le inventez, le sterg din memorie, le dau si altora cate putin din ele, tin in mine, le pastrez, arunc aici cu vorbe, arunc...cu fara noima, cu neintelesuri, cu intelesurile tale, arunc prosopul de pe mine si trag tricoul pentru ca a venit ceasul somnului, al monstrilor si odata cu ei vine si sfetnicul cel bun, vine starea de veghe, vine impacarea, resemnarea...sau este doar maturizarea...

Lamai virtuale

2009-04-21T22:05:00.005+03:00

Consum lamai virtuale si ascult Parazitii. Cred ca trec pe cocktail de azi.

Da, mi-am uitat iar parola...Despre mine...

2009-04-11T17:20:00.007+03:00

Am vazut ca este "cool" sa scrii despre propria persoana pe propriul blog (repet, "cool", nu necesar), asa ca m-am gandit sa ma conformez meu, caci a trecut ceva timp de cand am blogul si nu am spus nimic despre mine.Dar mi-am adus ca nu-mi place sa vorbesc despre mine, asa ca am apelat la alta metoda, respectiv,horoscopul. Si am gasit unul care vorbeste despre femeia Peste (eu sunt aceasta)de parca m-ar cunoaste de cand lumea, pornind de la prima litera si pana la ultimul semn de punctuatie, asa ca am trecut la dificila operatiune copy-paste. Nu cred in horoscoape, nu le citesc, dar, recunosc, asta chiar m-a dat pe spate. Adica...sa se potriveasca totul in "halul" asta de bine?! (Va las si linkul, poate va intereseaza ce scrie la propriile zodii). Deci...femeia Pesti:
"Femeia Pesti este oarecum serafica si fascinanta prin aerul ei de mister nativ. Ochii ei adânci par a privi în lumi aflate dincolo de închipuirea noastra. Sunt nostalgici, încarcati de un dor angelic.
Femeia Pesti nu este foarte vorbareata sau, daca vorbeste, sensurile sunt întotdeauna neclare, duale, neterminate, ca si cum ar astepta sa le lamureasca altcineva. Apreciati-i acest farmec personal dar fiti cu toate motoarele mentale în priza, pentru ca sigur acolo se afla o durere nespusa nimanui sau o sensibilitate ultragiata.
Femeia Pesti este femeia tuturor romantismelor si a tuturor povestilor de dragoste ale lumii. Este fiinta tuturor confuziilor si a tuturor oboselilor, dar si a tuturor reveriilor si discretiilor posibile. Nu minte niciodata, pentru ca ea însasi nu deosebeste granita dintre un adevar si un neadevar, permanent atenta ca lumile ei interioare sa nu fie divulgate, asaltate, atacate.
Femeia Pesti pare sa opuna rezistenta unui cuceritor venit dintr-o directie neasteptata, dar, în realitate, ei îi este frica de ceea ce nu cunoaste. Se poate culpabiliza zi de zi, asteptând în realitate complimente si certitudini ca înca mai este iubita si dorita. Din punct de vedere erotic, se zbate între teama de pacat si teama de a fi parasita, motiv pentru care dragostea tinde sa fie mereu o noutate fascinanta pentru ea.
Acest aer de puritate, starea de nostalgie si miracolul de a fi foarte femeie sunt, pentru un adevarat cunoscator de oameni si, mai ales, pentru barbatul care stie sa descopere cu adevarat o femeie, atu-urile cuplului intim fuzionat într-o iubire deopotriva terna si mistica, datorita careia fuziunea amoroasa poate dura la infinit sau va poate ajuta sa transcendeti limitele simplei împerecheri trupesti."
www.eastrolog.ro

Din agenda adunate

2009-03-21T19:12:00.006+02:00

Veronika S-a hotarat sa moara,
Caci orele o plictisesc,
Iar ceasul asta nebunesc
Trezeste-n ea,
Fara vreo sonerie,
O mare spaima si-o furie
Care incet si-adanc
O-nebunesc.
(12.10.2002)

Deci...bibliotecara

2009-03-11T21:18:00.011+02:00

De vreo saptamana am prins boala bloggerului (desi eu sunt unul dintre ei doar cu numele si cam atat)de a verifica aproape zilnic traficul. De ce fac asta nici eu nu stiu exact, intrucat nu fac absolut nimic pentru promovarea blogului - nu citesc decat maxim doua bloguri pe zi (aceleasi), nu comentez decat pe maxim unul (acelasi mereu si nu zilnic). Dar eu verific traficul pe trafic.ro si constat ca acesta este in crestere fara ca eu sa depun niciun efort. Si cu ocazia asta am vazut ce cauta oamenii pe net, ce ii intereseaza in mod deosebit si...cum ajung total intamplator la blogul meu. Si ce altceva poate fi mai interesant decat literatura...cartile...bibliotecarele...Ce se cauta mai exact se vede in imagine. Despre postul cu bibliotecara de pe blogul meu la care ajung cei care cauta...diverse informatii despre "functia de bibliotecara" nu comentez. :))Sa-mi fie iertat! (Sa-mi fie iertat si daca-si recunoaste cineva Ip-ul)

Later post: E clar. Declar ziua de azi Ziua Bibliotecarei.

Siropoasa si nesuferita

2009-03-08T17:41:00.005+02:00

Ca un gand abrupt
Atingerea ta
Se-aseza pe suflet
Si tropaia in timpan.
"Am venit sa plec"
Imi sculptai in palme,
Iar eu le loveam de pamant
Si-apoi imi mangaiam trupul,
Iar cuvintele se imprastiau
Lasand rani adanci.
Fiecare milimetru de piele
Era o litera,
Fiecare cuvant
Era o durere prelunga
Care se odihnea in sufletul meu.
Pe palma stanga
Se mai distinge un "plec"
Pe care-l mai imbratisez uneori.

Culeg vise

2009-02-28T15:41:00.001+02:00

IDEI BLONDE

2009-02-20T00:51:00.004+02:00
Cred ca lucrez bine contra timp. Astept 15 martie. Astept o reabilitare. Un timp o asteptam pe a mea, apoi am asteptat-o pe a altora. Am revenit asupra primei idei. Nu doar ca am s-o astept pe mea, ci chiar o voi obtine. Cica, daca nu ii poti schimba pe altii, schimba-te pe tine in functie de situatie. Idealismul inca ma impiedica. Adica...sa nu mai fiu eu insami in toata "splendoarea" mea?? Ba da, voi fi tot eu pentru cine are ochi sa vada. Mai lasa-ma putin...o jumatate de luna. Trebuie sa ma descotoresc psihic de mizeriile cu care se arunca. Adio idealism vadit. Bun-venit prioritatilor. Am si eu o varsta si curand voi face alta. Imi place griul. Chiar mi-am luat o bluza gri. O pastrez pentru zilele de neutralitate. Am uitat sa o port. In principal, e alb sau negru, dar imi place cand imi iese gri. Anul asta nu am mai avut timp. Sunt in criza...de mine. Caut bucatile pierdute pe drumuri. Se simt atat de bine unele pe altele, incat, deseori, am impresia ca sunt un TOT. Anul acesta am inceput sa beau vin rosu. Nu m-am omorat niciodata cu vinul rosu. Mereu l-am preferat alb si demidulce. Stiu si fetele din bar. Nici nu mai e nevoie sa fac eu comanda. Ca la taxi. Dispecera imi aude vocea - "Buna ziua. As dori..." si deja comanda un taxi la adresa mea. Nu, nu am reducere pentru fidelitatea de 4-5 ani. Oamenii nu stiu sa aprecieze fidelitatea. O iau ca pe ceva absolut natural, care li se cuvine.Ai calcat stramb....esti calcat in picioare. Nu stiti ce tocuri au cizmele mele. Normal ca nu, caci nu le-am purtat cat am fost cu voi. Le port cand ies singura. Mi-e teama sa calc cu ele. Vroiai idei blonde?? Ia de-aici...

Dunarea

2009-02-03T23:54:00.003+02:00
Asta face Picasa3. Nici eu nu stiam pentru ca l-am deschis pentru a doua oara cand am constatat ca pot face filme din fotografiile mele si multe altele si asta foarte simplu. Dar nu asta este ideea, ci pozele in sine, care sunt realizate in diverse locuri.Actorul principal - Dunarea, in incredibil de putinele ipostaze in care am reusit sa o surprind eu.

Povestea unui semn

2009-01-28T18:52:00.002+02:00

Cred ca, postand clipul acesta, incerc sa spun ca nu am murit (inca) :)) Sunt doar intr-o pauza de gandire, lene, lipsa de timp sau cum s-o numi. Cert este ca mi-a si placut foarte mult clipul si trebuia sa impart placerea asta.

Cumpar minuni

2009-01-15T17:56:00.008+02:00

In urma cu cateva luni am descoperit un blog al unui tanar din Bucuresti, care realizeaza cu cele doua maini ale sale niste minunatii de carticele (si nu agende, asa cum le-am tot spus eu intr-una, desi, practic, asta sunt pentru ca poti scrie ce vrei in ele), pe care le confectioneaza din cele mai ciudate materiale si care au cele mai ciudate si frumoase forme. Pornind de la piele de toate felurile, hartie, panza, sfoara, lemn si pana la metal, polistiren caserat, plante, vinil, instilatoare, Dinu Bodiciu le foloseste pe toate depasind barierele imaginatiei, creativitatii si originalitatii. Hartia carticelelor este colorata sau nu, tratata cu diferite chestii, oferind un aer vechi, in functie de model. Asa ca dupa ce mi-am umplut ochii cu minunile lui, m-am oprit asupra uneia, l-am contactat, mi-am exprimat dorinta, iar azi minunea mi-a sosit prin posta si o puteti vedea in imagine. Din cate am inteles de la el, procesul de creare a unei carticele dureaza cam o saptamana si cred ca pot spune ca fiecare dintre ele este unicat, caci nu pot iesi doua la fel. Nu m-am decis inca ce voi scrie in carticica (as avea totusi o idee) pentru ca este atat de frumoasa, de stilata...unica, incat parca imi este teama s-o ating. Astept totusi sugestii.

Locul nepotrivit, momentul nepotrivit

2009-01-09T23:23:00.006+02:00
Recunosc. Intentionam sa nu mai scriu. Doar ca de vreo doua zile ma macina un gand care nu are absolut nicio legatura cu mine, dar l-am simtit atat de profund, incat aproape ca ma deranjeaza. Ma gandeam la personalitati ilustre ale acestei lumi (majoritatea moarte demult) si la faima pe care au reusit sa o dobandeasca prin genialitatea lor - fie ca vorbim de scriitori, inventatori, amante celebre, muzicieni, conducatori - si la faptul ca unii dintre ei au ramas in istorie nu atat prin ceea ce au realizat, cat printr-o fraza stupida pe care au rostit-o in cel mai nepotrivit moment al vietii lor. Am incercat sa ma pun in aceasta postura (da, mi-am permis sa ma cred vreun geniu creator) si am simtit aproape pana la durere, transformata apoi in indiferenta, sentimentul de distrugere a unei munci de-o viata, a unei cariere sclipitoare. Oameni celebri datorita genialitatii lor, dar care au ramas in istorie datorita unei gafe, care au fost judecati imediat si pe care multi ii tinem minte tocmai datorita replicii sau gestului stupid pe care l-au "scapat" intr-un loc nepotrivit, intr-un moment nepotrivit...intr-o secunda nepotrivita. Eu cred ca asta are stransa legatura cu frustrarile asistent(z)ei.

Neutra de centru

2009-01-03T20:55:00.004+02:00
Primul post pe anul 2009. Nu stiu daca ar trebui sa insemne ceva pentru mine. Daca da, ei bine, nu inseamna absolut nimic. Recunosc, m-am simtit oarecum prost pentru ca imi uitasem parola cand a trebuit sa ma loghez. Planuri pentru 2009? De niciun fel. Nu am tras linie la finele lui 2008 si nici nu am inceput o pagina noua pentru 2009. Sunt neutra. Nu sunt nici bine, nici rau. Nu am ganduri marete, dar nici lipsa de ganduri. Nu intentionez sa fiu nici mai buna, nici mai rea. Poate doar si mai sincera, indiferent de consecinte. Pe scurt, am sa incerc sa pastrez in continuare un oarecare echilibru, afisand un aer si mai neutru decat pana acum.

De 10 noaptea...de decembrie

2008-12-23T22:03:00.003+02:00
Gandurile mele sunt baloane de sapun
Vara port cizme cand ne intalnim
Am invatat de la tine
Sa trag oamenii de limba
Zarurile stau mereu in buzunarul stang-
Nu tine de superstitie
Doar ca n-am buzunar drept
Mi-am cusut buzele cu rosu
Ziceai ca vrei o telecomanda cu "off" - "on"
Eu ti-am cumparat lapte si l-am pus sub brad
Vara e departe acum
Port cizme sa nu ma iei prin suprindere-
Si eu stiu sa calc pe tamplele altora

Transparent si straveziu

2008-12-21T20:49:00.005+02:00
Perfect. Atunci am sa-ti spun acum. Si nu pentru ca insisti sa stii ce era in mintea mea, ci pentru ca as lua-o razna daca nu ti-as marturisi. Ei bine, imi venea sa te trag de pe scena aia si sa iti scot camasa ta cea alba, impecabila, imaculata (parca faceai reclama la dero), sa o sfasii de pe tine, in timp ce cativa nasturi se pierd printre decolteurile fanelor tale si sa o mototolesc bine in palmele mele mici, sa o storc ca pe rufele proaspat spalate si apoi sa ti-o ofer galant pentru a te imbraca cu ea, dupa care ti-as face vant sa te intorci la microfon si ti-as urla, in timp ce te intorci la locul tau, sa-ti scoti si pantofii.

Tu mai tii minte?

2008-12-10T21:56:00.005+02:00
Nu am starea necesara pentru a scrie acest post, dar, sperand ca ideea conform careia pofta vine mancand isi va face efectul si la mine, ma pun pe treaba, mai ales ca am chef sa depan amintiri si sa ies din amorteala. Amintiri de foarte demult, printre putinele care raman vii, de parca ieri s-ar fi intamplat toate, de parca ieri prindeam broaste dupa ploaie, le intorceam cu cracii in sus si le gadilam pe burtica lor gri-albastra cu cate un betisor si apoi apasam cu degetul pentru ca imi placea gaura care se facea in locul in care trebaluiam eu si se umfla in alta parte. Si tot parca ieri luam cutiile de creme goale ale mamei si ma opream cu ele in manute la prima balta care imi iesea in cale, din care adunam toti mormolocii, care mi se pareau cele mai fascinante creaturi. Iar atunci cand nu mai aveam cutii goale, le luam pe cele cu crema, le goleam frumusel in chiuveta, pentru ca erau mai importanti mormolocii mei decat crema mamei, iar eu eram foarte incantata ca le ofeream lor o casa noua si parfumata. Minunatiile astea le faceam daca nu eram la furat de fructe din pepiniera, cand imi indesam in tricou visine si corcoduse, iar in ciorapei ce mai apucam inainte sa ne alerge pe toti paznicul. Si mama nu se supara ca ii veneam acasa cu hainele murdare si patate si nici nu avea timp sa-mi zica ceva, pentru ca eu ma schimbam repede repede si plecam la joaca pentru episodul urmator de nebunii. Asta pana cand m-am hotarat sa devin mare fermier si m-am pus pe crescut rame. Si chiar am fost fermier priceput, dar numai vreme de o saptamana, pentru ca mi-am inecat cele 10 rame amarate din borcan. Eu am vrut doar sa le dau apa destula sa nu moara de sete, dar pana la urma au murit de...prea multa apa. Si NU. Fructele (sau ce-or fi ele) acelea mici micute, rosii si negre, care se gaseau in toate tufisurile din parcuri si din jurul blocurilor NU sunt otravitoare, asa cum spuneau toti copiii de la bloc. Le-am incercat eu pe toate in vazul tuturor, care s-au ofticat ca eu am curaj sa le mananc si ei nu. Nu m-au otravit ele, ci m-au otravit acum, mare fiind, cuvinte, fapte, atitudini...oameni.

Pasarica, schimba-ti template-ul!!

2008-12-02T22:27:00.007+02:00

Mi s-a pus mie pata de vreo 2 zile sa-mi schimb template-ul, asa ca m-am pus pe cautat si downloadat (traiasca free download si in alte cazuri) si din peste 100 de sabloane nu am gasit decat vreo 5-6 care sa imi placa si mie cat de cat. Acesta este nou si este unul dintre ele. Numai ca niciunul nu imi place cu adevarat, in sensul ca nu simt ca ma reprezinta suficient de mult, asa ca cer ajutorul. Daca stie cineva vreun loc in care sa pot gasi ceva mai deosebit, astept informatii. Ca idee, as vrea ceva in nuante calde (maro, bej, unt...tralala) pentru ca eu sunt o scorpie rece si trebuie sa incalzesc intr-un fel atmosfera :), fara floricele, ondulele, rozulele, sclipicele si alte chestii de-astea. Iar daca cineva vrea sa isi schimbe template-ul, il pot ajuta cu ce am downloadat eu. Poate se potrivesc gusturile. (Cel din imagine este unul dintre cele downloadate)
La naiba, nu credeam ca o sa scriu vreodata un post de genul asta. Mai am si eu scapari :)

Zburau, in golul rasaritului, cinci pasari albe

2008-12-01T01:28:00.006+02:00
Mai sunt in lume si in timp atatea vise, atat de multe vise de nimeni visate
Azi cerul norilor e plin de intamplari, dar gol de soarta
Toti treceti peste zilele vietii noastre, posomorati spre noi si zambitori spre cer
Uneori simturile atipesc si-n trupuri amintirile se reaprind ca stelele dupa ce piere ziua

CRISTINA

2008-11-28T17:48:00.003+02:00
O cheama Cristina. Ne-am cunoscut anul trecut, pe la inceputul verii. Nu mai stiu cum si in ce fel si chiar nu mai conteaza, cert este ca imaginea ei mi-a ramas intiparita, si nu doar pe retina, ci undeva in coltul cu "nu credeam ca voi trai asa ceva". Era italianca. Lucra la un institut de cercetari din Bucuresti si venise in orasul meu pentru a face un studiu social privind familiile de rromi. Ne-am intalnit de cateva ori pentru ca o puteam ajuta cu informatii si ne apropiasem in extrem de scurt timp, asa cum nu mi s-a mai intamplat cu nicio fata. Intr-o seara ne-am intalnit in oras sa palavragim ca fetele si sa lasam chestiile profesionale deoparte. Cristina era bruneta cu ochii verzi. Nu era o femeie frumoasa, dar il avea pe "vino-ncoace". Am baut o sticla de vin alb si apoi, in drum spre garsoniera ei, in care statea cu chirie,am mai luat una. Am ajuns la ea, ne-am asezat confortabil, iar Cristina a incercat sa deshida sticla de vin. Dupa ce s-a chinuit putin a reusit...sa o verse pe mine. A incercat sa ma stearga cu niste servetele si apoi, jenata, s-a repezit la sifonier sa imi dea ceva sa ma schimb. M-am intors cu spatele sa ma dezbrac, iar cand bluza mea a alunecat de pe mine am simtit buzele Cristinei atingand usor umerii mei. Am crezut ca mintea mea a luat-o razna, ca totul este in imaginatia mea si secunde bune nu am avut nicio reactie. Dar Cristina era mai reala ca oricand si cu o mana si-a facut loc printre suvitele de par catre gatul meu, astfel ca ii simteamn respiratia mai aproape si mai calda ca oricand. Am scapat bluza din maini, iar Cristina m-a intors cu fata spre ea, m-a privit angelic in ochi si mi-a adulmecat fata, in timp ce degetele ei coborau usor pe spatele meu, lasand in urma adieri calde si fricoase. Buzele ei au urmat apoi curbura nasului, a buzelor si a barbiei mele si s-au oprit cuminti pe linia gatului, care se oferea atingerii, in ciuda unei impotriviri careia ii puteam face cu usurinta. M-a intins grijuliu pe pat si cu gesturi sigure mi-a desfacut blugii, care in scurt timp zaceau pe parchet si uitasera complet de mine. Cristina m-a privit din cap pana in picioare si zambea pofticios si satisfacut, apoi si-a proptit o mana in parul meu si buzele pe gat. Joaca ei a continuat mult timp, iar eu o lasam surprinsa, infiorata si muta de placere sa ma atinga unde si cum doreste si simteam in palmele si saruturile ei implinirea.
Nu am mai vazut-o niciodata pe Cristina de atunci si nici nu mai stiu nimic de ea. Nu am sunat-o niciodata si nici ea nu a facut-o. Si, de teama de a nu distruge amintirea cu o vorba sau un gest bizar al vreuneia dintre noi,nici nu cred ca vreau sa ne mai intalnim vreodata.

Mda...

2008-11-26T23:09:00.003+02:00
Ba eu ma calc singura pe bombeuri, in lipsa de bombeul altcuiva, iar daca, intamplator, in timp ce eu stau aplecata si imi leg sireturile, apare vreun bombeu numai bun de calcat, imi imaginez ca ploua, imi deschid de indata umbrela mea cea roz cu dantela alba si imi caut alt scaun, pe care sa imi asez posteriorul de femeie, pentru a-mi continua ritualul cu sireturile pantofilor mei vintage, carora le prelungesc viata, indiferent ca ei trag sa moara sub talpile mele masura 36.

Fara titlu??

2008-11-26T21:36:00.002+02:00
Imi vine sa gandesc zgomotos,iar ideile mele sa fie auzite fara ca eu sa le rostesc sau sa le scriu pe aceasta pagina, care chiar daca suporta orice este prea rece pentru mine. Poate ca prefer mai mult pixul pe hartie, poate ca sunt invechita, romantica fara sa recunosc, pierduta stiind ca n-am sa ma regasesc niciodata de teama ca m-as plictisi de mine sau, poate ca pur si simplu, nu stiu ce caut aici, intr-un alt loc ce nu-mi apartine si de la care nu stiu ce vreau. Si da, poate ca sunt nefericita sau nemultumita, poate ca imi bat joc de mine si poate ca eu chiar pot mult mai mult, dar cand toate lucrurile care ma inconjoara simt ca imi sunt complet straine, prefer globul de cristal la care stiu ca prea curand nu va ajunge nimeni.Si constat ca in globul meu eu si cu mine ne intelegem, pentru prima oara, destul de bine...nu ne mai certam, nu ne mai contrazicem si suntem fericite. E o stare de moment, dar este starea mea si, in afara de asta, nimic nu este permanent. Suntem facuti din stari, pe care le traim asa cum stim fiecare, pe perioade determinate de timp, caci ne-am satura ingrozitor inclusiv de starea de fericire permanenta, despre care crezi tu ca exista. Nimic nu este permanent si nici nu vreau sa fie, caci permanenta duce la monotonie din punctul meu de vedere.
Si da, poate ca am sa imi las, la un moment dat, viata in mainile altcuiva. Oricat de mult imi place sa imi controlez numai eu viata, am s-o inmanez altcuiva vreodata...pentru ca ma voi plictisi de ea, pentru ca vreau adrenalina, pentru ca asa simt, pentru ca asa trebuie. Sa lasam ipocriziile deoparte. Sa ne retinem de la a spune "eu fac numai ceea ce simt". Hai sa nu mai spunem, hai sa ne straduim sa facem si atat. Am auzit expresia asta atat de des, incat incepe sa isi piarda sensul.
"Traieste clipa"...traieste-o pe naiba. In globul meu traiesc ce vreau, cand ies din el sunt alta. Sunt pentru ca mi-o cer ei. Sunt ca ei.

Despre vina

2008-11-23T23:24:00.006+02:00
Sunt la ora culpabilitatii acum si simt nevoia sa ma confesez si sa marturisec faptul ca ma simt vinovata. Ma simt vinovata pentru mai multe lucruri, dar acum ma voi opri la unul singur, si anume acela ca niciodata...dar niciodata nu am donat, in nesimtirea mea, niciun ban atunci cand mass-media a prezentat, pe diferite cai, cate un caz al unei persoane foarte bolnave, care avea nevoie urgenta de o interventie medicala ce i-ar fi salvat viata. Si vorbesc aici de cazurile "pe bune", prezentate concret, si nu de mass-urile pe care le primesc pe messenger, despre a caror veridicitate nu ma pot pronunta. Nu este prima data cand ma gandesc la aceasta vina a mea, dar, cu toate acestea, nici pana acum nu am facut nicio donatie, iar sentimentele mele de vina nu folosesc nimanui. Asa cum nu foloseste nici faptul ca mereu am avut doar intentia de a dona sume de bani si m-am oprit gandinu-ma ca ceea ce puteam eu oferi era prea putin. Si am gresit, caci putin adunat cu putin face, intr-un final, mult. Sentimentul de vina ma impinge acum si catre o latura oarecum egoista, caci stau si ma gandesc ce ar fi daca maine m-as afla chiar eu in situatia persoanei foarte bolnave si as avea nevoie de o suma mare de bani.
Nu am sa inchei prin a spune ca maine prima grija va fi sa ma interesez de un astfel de caz pentru a dona bani, pentru ca as impinge ipocrizia la extrem, ci doar ca atunci cand se va intampla asta voi scrie pe blog. Dar stiu, cu siguranta, ca o donatie nu m-ar face sa ma simt mai putin vinovata, cand stiu ca mai exista multe alte cazuri, ce nu pot incapea in buzunarele mele.

Victor Pictor

2008-11-22T01:49:00.008+02:00
Cand eram mica il porecleam "Victor pictor". Ma batea de fiecare data, asa cum stiu cel mai bine sa faca fratii mai mari. Pe mine ma amuza teribil aceasta rima, asa ca, desi stiam ca am s-o incasez iar, la fel strigam dupa el. Dupa multi ani s-a apucat singur de studiat pictura si au inceput sa iasa minuni din mana lui. Dupa alti ani a facut ce trebuia - a urmat Artele Plastice. Facultatea i-a schimbat complet stilul. Imi placea mai mult abstractul nescolit. Anul acesta si-a luat licenta. Acum este si dom' profesor. Si pentru ca sunt admiratorul nr. 1 vreau sa impart cu voi ce simt cand ii privesc tablourile. (Povestea este lunga, interesanta, plina de suisuri si coborasuri, a caror aflare nu foloseste la nimic. Las picturile sa vorbeasca in locul a 1000 de cuvinte).
Victor...pictor

Photoshop as life

2008-11-20T18:38:00.002+02:00

In Memoriam...

2008-11-18T22:24:00.008+02:00
Chiar daca titlul duce cu gandul la ideea ca as vrea sa scriu ceva despre o persoana pe care am pierdut-o, nu asta va urma. "Rupand" Youtube-ul in doua, nu stiu cum am ajuns de la masonerie la chestii de genul "in memoria" si m-am uitat la vreo 6-7 clipuri. Toti cei din imagini erai tineri cu varste cuprinse intre 18 - 23 de ani care murisera, cei dragi realizand aceste clipuri pentru ei. Absolut toti decedasera in accidente de masina, si nu de vreo boala incurabila. Probabil ca viteza a fost principala cauza, poate chiar condusul sub influenta bauturilor alcoolice si, desigur, lipsa centurii de siguranta. Nu vreau sa fac alte afirmatii, care ar putea duce la concluzia ca as fi insensibila la durerea familiilor lor si nici nu judec pe nimeni. Las clipul acesta sa vorbeasca de la sine. Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!

Am senzatia ca te cunosc...

2008-11-17T00:13:00.004+02:00
Senzatia ca te cunosc...ma gandeam care sunt cele mai placute sentimente in momentele in care cunosc oameni noi si m-am oprit asupra acestuia, pe care l-am trait incredibil de putine ori (imi ajung degetele de la o mana sa le numar) - senzatia ca, desi am cunoscut un om pentru prima data, sunt convinsa ca l-am mai vazut undeva, i-am mai vorbit, am baut (poate) impreuna o cafea, mi-a povestit despre viata lui, iar eu despre a mea. Este mai mult decat o senzatie de deja-vu, intrucat imi vine sa imbratisez acea persoana ca pe un prieten drag, de care mi-a fost tare dor, care a plecat fara sa-mi spuna si care a revenit sa o luam de la capat din punctul in care ramasese prietenia noastra. Nu am marturisit niciodata unei astfel de persoane ce simt fata de ea din teama de a nu parea fatarnica. Si, culmea, mi s-a intamplat asta cu oameni pe care nu am cum sa ii mai intalnesc prea curand sau vreodata pentru ca distanta kilometrica este imensa, dar ma gandesc, totusi, ca daca ne-am intalnit vreodata in lumea trecuta in si sub diferite forme, exista posibilitatea ca si in lumea aceasta sau cea viitoare drumurile noastre sa devina iar comune.

Cine suntem

2008-11-16T18:18:00.006+02:00
Azi, pentru mine, a fost ziua Dan Puric. Adica, asa cum fac uneori, l-am ascultat pe Youtube intruna si m-am umplut din nou de mine, pentru ca prin cuvintele lui el asta face - ne aduce aminte de noi, de...cine suntem. Astfel ca mi-am adus aminte de o intamplare de anul acesta, pe cat de haioasa, pe cat de lipsita de profesionalism din partea mea, pe atat de profund am perceput-o eu.
Prin vara acestui an Dan Puric a venit la Calarasi, lipsitul meu de cultura orasel, pentru a sustine una dintre cunoscutele sale conferinte, pe care le poarta in intreaga tara si in care vorbeste despre toate, vechi si noi, trairi, dureri, placeri, virtuti, noi, voi, ei, credinta...In domeniul in care lucrez ma ocup, printre altele, si de actiunile culturale care au loc in oras, astfel ca seara, la ora cand maestrul urma sa urce pe scena teatrului local, m-am postat cumintica pe un scaun, nestiind exact ce va urma. Spre placuta mea surprindere, pentru prima oara de cand lucrez in domeniul in care lucrez, am gasit sala teatrului plina la refuz. Cu o punctualitate care a socat chiar, in scurt timp si-a facut aparitia si magicul Dan Puric, o prezenta incantatoare, simpla, dar de o genialitate ce nu se poate exprima in cuvinte, dar de care m-am convins abia cand l-am ascultat vorbindu-mi in fata. Doua ore. Doua ore l-am ascultat muta, doar eu si el, uitand unde sunt, de ce sunt acolo, cum ma cheama, realizand, insa, ce am de facut cu mine, cu cei din jurul meu...cine sunt. Conferinta s-a incheiat, am plecat acasa pe jos, desi, in mod normal as fi luat un taxi, si am avut la dispozitie tot drumul sa reiau in gand fiecare clipa traita in aceste doua ore. Ajunsa acasa, am realizat ca am uitat sa fac fotografii, care imi erau necesare pentru articolul pe care urma sa il scriu a doua zi. Pentru prima data in aproape cinci ani am uitat pur si simplu sa fac fotografii, pentru ca in cele doua ore in care l-am ascultat pe Puric, pe scaun nu statea ziarista, nu omul care munceste, nu omul care are nevoie de bani pentru a supravietui, ci spiritul la cel mai inalt nivel al omului, spiritul care era hranit in acele clipe la maxim si care nu mai avea nevoie de nimic altceva. In mod normal m-as fi simtit rusinata si incompetenta din cauza faptului ca am uitat sa fac fotografiile. Mi s-ar fi parut, in alte conditii, un semn de mare lipsa de profesionalism, dar de data aceasta NU...am simtit ca, vreme de doua ore, nu exist fizic, ci sunt doar spirit care se hraneste cu stiinta, m-am umplut de EU.

N-am gasit toamna, dar am descoperit altceva

2008-11-14T03:20:00.006+02:00
Este joi, asa ca am revenit...cu poze frumoase din Suria - Spania, un orasel superb, o Sighisoara a noastra. Norocul meu cel mare a fost sa prind o zi din festivalul medieval care se desfasoara anual aici, in zona veche a orasului, la castel. Asa ca am nimerit unde imi place mie cel mai mult - printre ruine, lucruri vechi, antichitati, obiecte de toate felurile lucrate manual (unele chiar in fata ochilor tai) de mestesugari priceputi, esente de parfumuri, haine medievale, targuri de antichitati, dulciuri, mult lemn, muzee, pietre semipretioase neprelucrate (bineinteles ca mi-am achizitionat si eu cateva), oameni veseli, primitori, strazi inguste, pietruite, case inalte vechi, formatii medievale, ciudatenii, libertate, naturaletea in stare pura... Nu mai bat campii, las pozele sa va spuna ele restul.
http://picasaweb.google.com/guest240/SURIASPAIN#

Ne vedem joi, ne vedeeem joooi

2008-11-07T12:19:00.009+02:00
Pentru ca am sa dispar pana atunci. Plec. Ma duc dupa ea, dupa ei, dupa mine...plec sa imi caut toamna cu ciuda ca nu am scris despre spectacolul la care am fost luni, la Sala Palatului, cu Tudor Gheorghe, nici despre amintiri de cand era toamna in palmele mele, nici despre el, despre ei, despre noi toti...despre mine.Plec cu ciuda ca desi am blogul de aproape o luna nu am putut sa fiu eu insami asa cum as fi vrut...ACEA eu...Daca se va prabusi avionul n-am sa mai pot fi niciodata. Mai bine va las parola. Poate vrea cineva sa continue sa scrie pe blogul asta. Agendele cu insemnari sunt in camera mea, usor de gasit. Poate gaseste inspiratie acolo. Poate bat campii...fara gratie. Port manusi negre. Ii plesnesc, apoi ii mangai, imi trag si mie o palma, imi scot manusile, le intind politicos mana, ne imbratisam apoi. Cum am spus...ne vedem joi.

Poate...

2008-11-06T23:03:00.011+02:00

Poate ca ploaia
O sa mi te-aduca inapoi
In prag de toamna
Si te voi acoperi
Cu frunze ruginii
Sa stiu ca n-ai sa mai pleci,
Te voi face un tei
De sub trupul caruia
Voi privi stelele si luna
Si voi plange odata cu norii.
Poate ca doar visez...

(Poate ca aveam 14 ani cand scris aceste versuri, poate ca au trecut secole de atunci, poate ca imi caut toamna)

Cine mi-a furat toamna?

2008-11-05T20:31:00.006+02:00
Cine mi-a furat toamna?! Poate ca am ucis-o chiar eu, asa cum m-am straduit sa calc in picioare si alte anotimpuri inventate. Toamna aceasta, pentru prima data, nu a mai fost a mea. Am gonit-o din suflet si i-am calcat cu raceala frunzele care altadata mi se pareau calde in moartea lor, care imi alintau picioarele si ochii. Toamna aceasta am simtit frunzele reci, am simtit in suflet zgomotul acela ascutit si adanc atunci cand am calcat-o si...m-am simtit vinovata. Vinovata ca nu i-am mai scris, vinovata ca am fost tentata sa o iubesc si am respins-o...a trebuit sa ma lupt cu ea sa n-o mai simt...atat de frumoasa, atat de vie cu frunzele-i care ma fac sa umplu de ea.
Plec sa o caut...

inundatii Calarasi - 2006

2008-11-05T00:18:00.005+02:00

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
("Din ceas...dedus" - Ion Barbu)

Photoshopul m-a ranit

2008-11-02T19:55:00.009+02:00
Scriu acum repede, repede, cat sunt plina de nervi, pentru ca in scurt timp o sa-mi treaca si o sa-mi fie mai greu sa scriu din amintiri. Asadar, in seara aceasta urasc Photoshopul. Aproape doua ore mi-a dat batai de cap si, intr-un final, m-am lamurit. Era ceva oarecum important pentru mine, niste poze de modificat, pe care am reusit sa le modific, dar numai dupa ce am varsat si vreo doua lacrimi (vorbesc serios) de draci ca nu-mi iesea ce vroiam. Acum...ce sa zic? Poate m-am smiorcait putin si din cauza ca nu am mai plans de incredibil de mult timp. Cu siguranta este vorba si despre faptul ca m-am abtinut, poate, sa plang atunci cand trebuia, iar acum, un lucru minor, m-a facut sa reactionez.

(Aceasta este una dintre pozele pe care vroiam sa le modific. Nu este cea "operata", este cea...naturala) :))

Ce citesc acum

2008-10-30T21:51:00.006+02:00
Ciudata carte. Tocmai de aceea imi place. Acum sunt la pagina 189. Abia astept sa ma asez in pat sa vad cu ce ma mai socheaza (aici exagerez putin), pentru ca, practic, autorul asta face - te amuza si te socheaza si reuseste sa faca asta simultan.

Bibliotecara ideala

2008-10-30T20:50:00.008+02:00
Imi pare rau, dar nu ma pot abtine si trebuie sa impart chestia asta cu voi. Poate voi fi judecata ca fiind perversa, nebuna sau...nu mai zic eu cum, dar o zic pentru ca asta gandesc si pe acest blog sunt eu insami indiferent de consecinte. Considerati randurile acestea ca fiind o paranteza...mai mare.

Asadar...bibliotecara ideala, ca despre ea vorbeam, nu? :))

Nu stiu altii cum sunt dar eu, cand aud sau ma gandesc la cuvantul bibliotecara, imi vine in minte o singura imagine - o tipa cu un corp superb, ascuns sub o fusta stramta (neaparat neagra), care atunci cand ea sta asezata pe scaun lasa cuminte sa i se intrezareasca genunchii delicati si sub o camasa alba, la fel de stramta, incheiata pana la gat. Un coc perfect aranjat, nicio suvita nu sta rebela si niste ochelari reci cu rame negre, groase. Pana aici totul in regula. Dar pentru ca am o imaginatie bogata merg mai departe si imi imaginez aceasta bibliotecara cand ajunge acasa, unde o asteapta...cineva. Acasa unde, cu cea mai delicata si plina de mister miscare ea isi desface cocul perfect si isi lasa parul sa zburde in voie, arunca fusta de pe ea si isi sfasie camasa cea alba si lasa vederii un corp sculptat mangaiat de un sumar costum negru din latex, cu sanii si picioarele la vedere. Este logic faptul ca nu ii lipsesc din picioare cizmele negre, luungi, din acelasi latex si din mana dreapta biciul, pe care l-a scos cu o iuteala de neimaginat de sub pat...

Mai departe continuati voi. Nu stiu ce face cu biciul. Clar il foloseste pe cineva. Probabil pe cel care o asteapta acasa, pentru a-l convinge ca este bine sa mai si citeasca. Macar din cand in cand. :)))))

(Imi propusesem eu sa postez numai poze facute de mine, dar am fost obligata sa o pun pe aceasta, intrucat mie nu are cine sa-mi faca poze) :)))

Ieri noapte am fost cu Baudelaire

2008-10-27T02:14:00.003+02:00
Durere, fii cuminte şi nu-ţi ieşi din fire,
Doreai să vină seara? Priveşte-o, a venit!
În vînătă-nnoptare oraşul s-a-nvelit,
Dînd unora odihnă, şi altora mîhnire ...
În vreme ce mulţimea de muritori mişei,
Sub bicele Plăcerii, călău fără-ndurare,
Culege remuşcarea la josnica serbare,
Durerea mea, dă-mi mîna, noi să fugim de ei!
Hai să fugim! Priveşte cum anii morţi se pleacă,
În straie-mbătrînite pe-al cerului pridvor!
Regretul cum se-nalţă din ape zîmbitor!
Şi soarele cum scade sub boltă să se culce...
Şi ca un lung linţoliu din Orient cum pleacă...
Auzi, auzi tu scumpo cum vine noaptea dulce?

Evreu Neamt Tigan

2008-10-24T19:00:00.003+03:00
De ce visez noaptea atat de des ca sunt evreica? Oare din cauza ca bunicul se tragea din nemti si bunica din tigani?? Sau pentru ca sunt blonda? :)

Libelula dintr-o cutie de ceas barbatesc

2008-10-24T18:07:00.006+03:00

In urma cu mai bine de 5 ani am primit un cadou special - o libelula intr-o cutie albastra de ceas barbatesc. O libelula delicata si fragila, superba in toata moartea ei, dar care pare atat de vie, care te face sa vrei s-o atingi, dar ti-e teama sa nu se destrame in bucati mici, pe care niciodata n-ai sa le mai poti uni. Abia tarziu am inteles...de ce o libelula.
Si acum sta in aceeasi cutie albastra de ceas barbatesc, pe care o deschid din cand in cand cu teama ca n-o voi mai gasi intr-o zi acolo si, uneori, cu bucuria ca poate libelula se aseaza in parul meu. Dar ea este de fiecare data acolo, tacuta si frumoasa, prezenta si absenta, nu pleaca si nu vine. Si totusi, uneori, parca aud cum aripile ii cresc, simt cum ma striga, imi face loc in cutia ei mica si ma cearta ca nu imi aduc aminte mai des de ea...

Bogati vs. Miliardari

2008-10-16T22:13:00.005+03:00

Am ce RASFOI zilele acestea. Noaptea am ce face, CITESC lucruri mai importante.
Au aparut saptamana asta cele doua topuri. Adevarul este ca le cam asteptam. Unii sunt BOGATI si sunt 300, altii sunt MILIARDARI si sunt 500. Majoritatea, o apa si-un pamant.

Prostia care este prostie, ca daca n-ar fi fost...s-ar fi numit altfel (2)

2008-10-15T22:48:00.008+03:00

Astazi de dimineata am primit acest mesaj. Uitasem complet de el. Bine ca mi-am amintit sa-l impart cu voi. Este evident ca totul este doar o smecherie a baietilor care profita de naivitatea unora. Toata firma (aproape) la care lucrez a primit mesajul si, culmea, un coleg foarte tinerel, la vreo 20 de ani (nu ca as avea eu prea multi), chiar a sunat sa intrebe ce trebuie sa faca pentru a-si ridica premiul. Asa m-am convins ca inca mai functioneaza povestea asta. Si ca sa auzi ce fel de persoane iti raspund la aceste numere de pe care se trimit mesajele, click-uieste aici: http://www.youtube.com/watch?v=2TaSKgZcs0o&feature=related

inundatii Calarasi - 2006 (la cererea lui motanes)

2008-10-15T21:41:00.004+03:00

Prostia care este prostie, ca daca n-ar fi fost...s-ar fi numit altfel (1)

2008-10-15T17:43:00.004+03:00
“Blogurile si site-urile care pun linkuri catre videoclipuri sau melodii preluate de pe YouTube, Trilulilu si alte site-uri similare si care contin bannere platite sau gratuite pentru a promova servicii si produse, ar putea fi nevoite sa plateasca remuneratii foarte mari pentru drepturi de autor, conform unor proiecte de metodologii discutate in prezent sub egida Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor, avertizeaza, intr-o scrisoare adresata HotNews.ro, Dan Virtopeanu, director general Voxline Communication si membru fondator al asociatiei de profil ARONSA.”
Citesti mai multe aici:
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-4812502-orda-acuzat-vrea-ceara-nedrept-bani-pentru-clipurile-preluate-youtube-sau-alte-site-uri-similare.htm?cfnl=

inundatii Calarasi - 2006

2008-10-15T01:28:00.005+03:00
Pe parcurs vor mai aparea si alte poze pe care le-am facut la inundatiile din primavara - vara anului 2006

fericirea chiar vine din lucruri marunte/fericirea e un lucru marunt

2008-10-14T20:41:00.008+03:00
Azi dimineata. In drum spre serviciu. Acelasi traseu, tot inainte pe trotuarul din stanga. Era cald. Imi placea treaba asta. Aceleasi fetzte? Nu stiu. Poate. Obisnuiesc sa nu ma uit la oameni pe strada. Eram ocupata cu gandurile mele, iar mersul pe jos, oriunde, oricand, este una dintre putinele ocazii cand sunt eu cu mine, asa ca incercam sa ma concentrez pe asta. Si totusi, in toata aceasta indiferenta a mea fata de tot ce ma inconjura fizic (cu stricta referire la oameni), am avut cateva secunde de fericire, iar cand am realizat acest lucru si motivul am zambit, si nu am zambit doar in mine, ci am aruncat cu fericirea in toti si am simtit ca si ei m-au simtit. Doua adolescente imbracate traznit care au trecut pe langa mine razand si povestind ceva, alte trei stateau pe o banca si rasfoiau o revista si un nene, modest imbracat, savura un pateu pe o alta banca, iar alaturi avea sprijinita de un copac bicicleta. Nu stiu de ce, dar pentru cateva secunde toate aceste imagini m-au facut sa ma simt vie, iar daca sentimentul a trecut repede, am incercat, totusi, sa zambesc intreaga zi (poate fara niciun motiv) si mi-a iesit. Am sa repet figura maine si...de acum incolo.
http://www.youtube.com/watch?v=5hDWGMuH46Y

Winter

2008-10-14T00:37:00.009+03:00
Beautiful winter comes from the sky
It's the perfect time...it's the perfect time...to die
You know i'm there in the snow...
So look in my eyes
Covered by ice
All my tears are like stones
There is music in my bones
Look in my nose...the breath is frozen
All inside me it's like the stones
There is music in my bones.....................................
I'm happy now-You don't see me how
I'll take care of you-You don't care...about meee
Meet me at the end of the sky
I'll teach you how to die
You know...i'm there in the snow...
So...look in my...eyes
http://www.youtube.com/watch?v=cyMcv1sOPhc

doua fraze lungi si un vis in care inca mai cred

2008-10-13T23:55:00.004+03:00
Doua fraze lungi, pentru ca asta urmeaza - doua fraze lungi de pe vremea cand incheiam liceul (defapt, am vrut sa vad cat pot sa lungesc o fraza). Am vrut sa scriu doar una, dar mai aveam un strop de asa - zisa inspiratie.Visul? Inca mai visez ca o sa pot scrie vreodata...

Imi desfac aripile in zbor de pescarus atins de roua in mijlocul furtunii din sufletele oamenilor aprinsi de blesteme si sparte de colturile abisului in care se duc nestiind ca viata nu iarta pacatul desfranarii dus la inimaginabil, plutind pe ganduri patate de puritatea necunoscutilor care s-au nascut pentru a-si sacrifica ochii, pentru a-i orbi cu pacatele noastre. Aruncati-ne in cenusa timpului care a trecut inainte de vreme, n-a avut copilarie si n-a avut prieteni sau eroi si care s-a scaldat in ploi fierbinti de patima, de necunoscut si de dorinta de cunoastere, care s-a imbatat cu nebunia oamenilor de pretutindeni si de nicaieri, cu moartea si viata lor - nesfarsit lant de slabiciuni, pe care-l acceptam si care ne place fiindca ne hraneste noptile cu vise, ne fura mintile si le duce in locuri in care trupurile noastre nu pot ajunge, si atunci suntem pierduti, nebuni si fericiti.
http://www.youtube.com/watch?v=GW-lGhj6T68&feature=related

primul post

2008-10-13T23:14:00.003+03:00
Tot nu stiam eu cu ce sa incep acest blog (al patrulea, de altfel, dar niciunul facut public in vreun fel) asa ca am sa incep cu inceputul, respectiv, ziua de azi, luni, 13 octombrie 2008. Am primit trei vesti bune, niciuna care ma priveste, dar care m-au bucurat si, in acelasi timp, m-au pus pe ganduri (sau nu). In ordine cronologica, prima ar fi aceea ca un amic de-al meu se casatoreste (in fata lui Dumnezeu, caci in fata celuilalt asa-zis Dumnezeu al oraselor, si anume, primarul "care este" a facut-o deja). Se casatoreste sambata aceasta si va fi balamuc mare in micul meu oras de pe malul Borcei, pentru ca va fi o nunta cu motociclisti. Mai...dar multi motociclisti, dupa cum mi-a povestit. Va fi prima de genul asta din cate stiu (si stiu bine, caci sunt informata) si abia astept sa vad ce va iesi. A doua veste ar fi aceea ca...un alt amic de-al meu se casatoreste. Joi a pus intrebarea, iar abia la anul, prin toamna va avea loc si nunta (sper, cu toate ca intr-un an se pot intampla multe). Iar a treia veste este legata de o prietena de-a mea, care m-a sunat sa ma anunte ca tocmai a aflat ca este insarcinata (sper sa fie gemeni hihihi). Asadar, numai de bine. Ma intrebam, la un moment dat, daca toate vestile astea ar trebui sa imi ridice semne de intrebare...o fi cazul sa...si eu sa?? no way. nu este cazul si asta pentru ca eu sunt ceva mai tanara decat amicii mei despre am povestit, asa ca am tot timpul. Si daca tot vorbeam de vesti bune...cred ca am primit si una pentru mine, dar e cu bataie lunga. Am fost contactata de o revista online pentru un post de redactor la care am aplicat saptamana trecuta. Trebuie acum sa dau un interviu online si daca il trec cu brio urmeaza cel face-to-face. Probabil ca am sa revin cu amanunte.
Si uite asa, na ca s-a petrecut si primul post. Acum sa vedem daca am sa si anunt pe cineva despre existenta acestui blog ca sa si citeasca despre campii mei batuti cu gratie...cu sau fara?

singura...credinta

2008-10-12T23:39:00.003+03:00
Poza a fost facuta in vara acestui an la Pestera Sf. Andrei, asezamant religios situat in Dobrogea, jud. Constanta